Socializare offline

Eram zilele trecute cu un grup de prieteni la un suc și-o pizza și discutam diverse chestii, cum fac prietenii de obicei în viața reală, mai de fotbal și alte sporturi, mai de modă, copii și bucătăreală, mai trăgeam cu privirea la chelneri ori la tipa de la masa vecină, după preferință. Unul din prietenii noștri tocmai și-a tras gagică nouă și era mândru nevoie mare cu ea. Într-adevăr, frumoasă tipa, înaltă, brunetă, ținută impecabilă, unghii cu gel, machiată ca-n reviste, dar (căci mereu trebuie să existe și un dar) cam rezervată în discuții. M-am mirat să o văd așa tăcută, mai ales că Andrei a descris-o ca pe o tipă deșteaptă, comunicativă, de nota 10 dom-le ca să-l citez pe el… iar mie îmi plac astea comunicative căci timpul parcă trece altfel când ai pe cineva lângă tine cu care poți discuta despre orice.

După aproape o oră, timp în care fiecare povestea câte ceva, discutam unul cu altul, unul peste altul și tot așa, tipa asta era tot cu telefonul în mână (un smartphone destul de mărișor) și tot dădea cu degetul de jos în sus pe ecran. Din când în când se mai oprea, mai zâmbea (probabil citea vreun banc ceva) sau ma scria câte ceva. Am bănuit eu că e Facebook addict, căci și pe mine când mă prinde, greu mă lasă, dar măcar atunci când sunt în societate, din respect pentru ceilalți, încerc să fiu prezentă. Nu pot spune că m-a deranjat prea tare gestul ei, însă nici nu m-a impresionat cu nimic prezența ei. A doua zi când ne-am întâlnit cu Andrei și ne-a cerut să-i spunem o părere despre ea, nu am putut să-i spun nimic și asta din cauză că deși prezentă, a fost absentă.

Cred că ăsta e rezultatul rețelelor de socializare intens populate de tinerii din ziua de azi. Ne concentrăm prea mult pe ceea ce fac alții și uităm să trăim în realitate. Eu așa văd Facebook-ul de exemplu. Cică dacă nu ai Facebook, nu exiști. Dar și dacă ești prea legat de el, începi încet, încet să nu mai exiști pentru cei din jur.

Recent, prin intermediul unei probe din cadrul SuperBlog 2014 am descoperit KOMUNOMO, o platformă de socializare atipică, ce își propune să scoată oamenii din online și să îi reînvețe să trăiască în viața reală, să redescopere și să împărtășească emoții reale, autentice. KOMUNOMO este un loc de întâlnire al oamenilor cu pasiuni și atenționează la utilizarea excesivă a Internetului. Cred că într-o lume în care internetul a ajuns în aproape orice casă și reușește să țină tot mai multe persoane lipite de monitorul laptopului sau al calculatorului, o asemenea comunitate e binevenită căci  KOMUNOMO este gazda comunităților de oameni care doresc să trăiască, să împărtășească, să se reîntoarcă la emoțiile de bază (suprimate de cele mai multe ori de viteza dezvoltării societății moderne). Suprimarea emoțiilor duce, în timp, la acumularea de frustrări și alienare, la retragerea aproape totală în online și depărtarea de ceea ce suntem de fapt: oameni frumoși, cu emoții frumoase. Inițial am citit de două ori denumirea acestei platforme, de teamă să nu o stâlcesc atunci când voi vorbi despre ea, dar de fapt pentru mine denumirea e foarte simplă (chiar dacă cei care au creat-o s-au gândit poate la altceva): komunomo – comun omo – omul comun, obișnuit. Și într-adevăr e pentru omul obișnuit, pentru mine și pentru tine, dar e altceva. E interesant că poți crea o comunitate la care tot mai multe persoane să adere (bineînțeles cu pasiuni comune) apoi membrii acestei comunități se pot întâlni în offline, pot ajunge să se cunoască mai bine și astfel se pot lega prietenii adevărate.

Pentru mine personal, prietenii adevărați sunt cei pe care îi cunosc și în viața de zi cu zi. Cu ei pot discuta orice, le pot cere sfatul sau ajutorul atunci când am nevoie. Lor mă pot destăinui atunci când am ceva pe suflet și în compania lor mă simt cel mai bine. Relația pe care o am cu sutele de prieteni de pe Facebook e una mai rece. Sunt oameni care îmi sunt dragi prin felul lor de a fi, prin lucrurile pe care le postează sau modul în care relaționează cu restul lumii. La unii le citesc blogurile și chiar sunt curioasă cum sunt în realitate, în spatele cuvintelor frumoase care ma atrag și mă fac să revin pe paginile blogurilor lor. Faza cu rețelele de socializare online e că atunci când te deranjează concepțiile unei persoane, cuvintele sau gesturile, imediat îi dai unfriend și ai terminat bâlciul. De oamenii pe care îi știi, te leagă anumite sentimente. E mai greu să te rupi de ei, căci există acolo în fiecare din noi ceva ce poartă numele de conștiință. Oamenilor pe care ai avut șansa să îi cunoști le dai mai ușor o a doua șansă, chiar dacă și cei cunoscuți virtual ar merita poate la fel.

Ne simțim zmei în spatele laptopului datorită posibilității de a arăta doar ce dorim. Ne alegem poza cea mai reușită pentru profil, căutăm citate celebre pe care le distribuim sau și mai simplu distribuim ce au gândit alții, făcându-i astfel pe cei din jur să creadă că așa suntem de fapt. Dar oare chiar așa suntem? Sunt eu cea mai deșteaptă, frumoasă și devreme-acasă din lista mea? Sau impresia asta vreau să o las celorlalți? Oare atunci când îmi actualizez starea cu feeling great at Restaurantul 3 cuțite ( 🙂 de exemplu) chiar mă simt așa de bine? Sau vreau să știe lumea că am ieșit din casă.

Ai observat de exemplu că actualizările de stare a majorității includ și un nume? Eating papanași cu Costel, drinking coffe cu Vasile și tot așa. E modul nostru de a arăta celorlalți că socializăm și în afara internetului. Asta înseamnă că suntem pe drumul cel bun. Nu încurajez excesul de cafea sau papanși, dar încurajez orice activitate făcută cu cineva. Oamenii sunt minunați și nu ar trebui să se ascundă în spatele tastaturii. Unii poate au complexe legate de aspectul fizic, alții poate se gândesc că nu ar avea ce discuta cu o persoană necunoscută sau poate sunt timizi. Toate lucrurile vin de la sine în orice discuție, așa cum e atunci când cunoști o persoană de sex opus. Începi cu conversații banale legate de vreme sau un sport preferat și dezvolți până găsești un punct comun.

Komunomo este la început de drum și de-abia acum încep să se formeze comunitățile. În mod sigur ți-ai dori și tu să lași laptopul și măcar pentru o zi să faci ceva inedit, să cunoști oameni noi, să legi prietenii reale, să participi la tot felul de evenimente cu oameni și pentru oameni. Ai putea spune peste câțiva ani, când deja va avea sute de mii de utilizatori, că ai fost printre primii care a militat pentru socializarea offline.