Jocuri și joculețe

Cred că ai văzut și tu cel puțin o dată un film în care sunt prezentate cursele de cai. Pe mine m-a impresionat dintotdeauna cu câtă adrenalină, pasiune, extaz, muncă și dăruire sunt încununate încât am încercat să găsesc pe internet mai multe informații despre cursele de cai care să mă transpună în atmosfera de acolo. În afară de hipodromul din Ploiești despre care am auzit mai demult dar nu am ajuns niciodată, nu mai știu altul să existe în România și pe care aș putea merge să văd animalele mele preferate în plină acțiune. Și cum Ploieștiul e așa departe de mine, am început să caut pe internet joculețe cu curse de cai și am ajuns pe site-ul xjocuri.com. 

Este un site cu jocuri gratuite pentru copii de diferite vârste, începând de la 3-4 anișori dar se pot juca liniștiți și cei mai mari sau chiar adulții căci au foarte multe categorii în ceea ce privește jocurile și poți alege dintr-o multitudine de tematici. Pe mine m-au atras cele cu cai și ponei mai ales că în ultima vreme poneii sunt la modă și printre copilașii prietenilor mei care toată ziua urmăresc desenele animate preferate în care aceste animăluțe sunt personaje principale.

Unul din jocurile pe care le-am jucat și eu combină perfect pasiunea pentru cai cu sportul într-o cursă de cai la care nu doar participi ci faci parte din ea. La începutul jocului a trebuit să-mi aleg calul și călărețul preferat iar apoi miza pentru care doream să joc. Pot să spun că a fost o cursă strânsă în care a trebuit să mânuiesc cu dibăcie calul și să mă concentrez doar asupra lui fără a fi distrasă de ceilalți cai care alergau odată cu mine.

start

Eu mi l-am ales pe Light Finghers, m-am gândit că va fi cel mai rapid însă m-a dezamăgit, am ieșit de-abia pe locul 5 așa că mai trebuie să mă antrenez.

cursa

Dacă ești curios, poți să vezi AICI jocuri cu curse cu cai și cine știe, poate îți descoperi și tu o pasiune pentru aceste animale.

Ăsta cu caii e doar un exemplu dar sunt foarte multe alte jocuri pentru toate vârstele, atât pentru fetițe cât și pentru băieței și în mod sigur vei găsi un joc potrivit și pentru copilul tău.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s