Ce înseamnă când visezi brânză?

De mică asociez visele cu ceea ce urmează să se întâmple. O fac involuntar atunci când mă trezesc și reușesc să îmi aduc aminte ce am visat. De multe ori, atunci când deschid ochii, evit să mă uit spre fereastră pentru a nu uita ce am visat. Se spune că activitățile de peste zi, temerile, gândurile sau planurile prind viață în somn și că visele sunt ca un fel de oglindă a subconștientului, însă eu nu am reușit încă să fac legături concrete între vise și realitate  Știu de exemplu că dacă visezi un bebeluș sau un copil mai mic care plânge, înseamnă boală și atunci am parcă mai multă grijă să nu răcesc, dacă visezi că plângi tu, înseamnă de fapt bucurie, dacă visezi că te mușcă un câine =înseamnă dușmani și tot așa.

În general visez lucruri comune care nu par să aibă o însemnătate anume însă ultima dată am avut un vis de-a dreptul brânzos în care eram atât de implicată și atât de ”cum NU sunt eu de obicei” încât mi-a rămas mult timp în minte.

Se făcea că eram într-o încăpere imensă cu rafturi ca în supermarket pe care erau afișate sortimente de brânză, majoritatea cunoscute, iar restul știute doar după denumire.

Eram cu bărbată-miu (ciudat, foarte rar îl visez), și ne uitam mirați la sortimente.

Iau o cutie de brânză pufoasă de la Delaco, îi deschid capacul, înlătur folia de protecție și îmi bag degetul în ea. În mod normal nu aș face asta niciodată însă acum, parcă o forță nevăzută pusese stăpânire pe mine. Era atât de pufoasă, cremoasă și parfumată încât duc imediat degetul în gură.

-Are gust a sărut furat pe malul Senei? mă întreabă bărbată-miu cu sprânceana stângă ridicată, făcând referire la reclama cu tipa care gustă brânza pufoasă în supermarket și apare Toni Delaco în spatele ei povestindu-i de pufoșenie și rafinament, dar și la faptul că atunci când l-am văzut pe Toni în reclamă am spus că ASTA e genul meu de bărbat.

-Mai degrabă pe malul Moldovei, că acolo m-ai pupat prima dată și mi-a plăcut, îi răspund eu sec, încercând să par că am uitat de scăparea mea ”nevinovată!?!”

-Eii, mai contează unde? Important e că ți-a plăcut. Da’ ia zi, e rafinată?

-E rafinată ca o mâncare franțuzească servită la lumina lumânărilor, ca un vin scump savurat într-un restaurant luxos și ca un adevărat gentleman englez care sărută mâna unei lady…

-Ați spus gentleman? aud o voce în spatele meu. Când întorc capul, era chiar Toni, un adevărat fan brânză ca și mine, un seducător notoriu și un șarmant incontestabil.

M-am blocat. Bărbată-miu a dispărut ca prin magie și am rămas doar eu cu Toni. Se uita la mine cu ochii lui fermecători, părul grizonat – așezat ireproșabil, gura ușor deschisă într-un zâmbet ștrengăresc și dinții de un alb imaculat.

Îmi ia mâna într-a lui și îmi pune în ea o tartină unsă cu o cremă rozalie.

-Nu ați gustat pufoșenie cu somon, îmi spune el și ochii îi sclipeau într-un mod ciudat, ca luciul apei la răsăritul soarelui.

-Ba am mai …

– E delicată ca o pană de lebădă pe un corp plin de dorință, cu o aromă suavă precum acordul unei viori, fină ca o adiere de primăvară și rozalie ca buzele ce ard de dorință…

-Ale mele? înteb eu simțindu-mi obrajii cum ardeau, nicidecum buzele.

-Ale tale, ale mele, ale noastre…

Ce? Cred că am luat-o razna! Eu când sunt ”incolțită” așa de un bărbat îi răspund cu ironie sau indiferență pentru a nu lăsa loc de interpretări, așa că mă străduiesc să scap basma curată luând în mână un calup de brânză Emmentaler.

-Dar asta așa găurită ca drumurile patriei, ce e? întreb eu, făcând pe-a necunoscătoarea deși eram familiarizată cu gustul și calitatea acestui sortiment.

-Emmentaler, bună alegere. Permiteți-mi să vă ofer o bucățică din acest răsfăț cremos. Este o brânză ușor picantă, ca visele dumneavoastră când soţul e plecat în deplasare, delicioasă ca o pară dată în pârg, perfectă într-un fondue de brânză ca o fecioară în noaptea nunții…

-Mă scuzați, eu sunt Berbec! îi răspund, mă întorc și dau să plec, de teamă să nu apară bărbată-miu lângă mine prin minune, așa cum a și dispărut de altfel. Noroc că m-am întors că dau nas în nas cu lupul… pardon, bărbata-miu care era de mână cu un puști, frumușel din cale-afară (cam ca Iusti al meu) și cu o grămadă de cutii de brânză Cottage în brațe.

– Auzi, tu știai că brânza asta e la fel de naturală și sănătoasă ca pâinea pe care o făcea bunica în cuptorul de la țară, mai gustoasă ca o prăjitură de casă, delicată ca mângâierea unei mame pe genunchiul lovit la fotbal și perfectă precum colegul care te lasă să te inspiri de la el la testul la mate? Asta mic, Toni Jr. mi-a spus. Cred că i-ar plăcea și lui Iusti. Poți să ne-o pui pe pâine, să tai o roșie două lângă ea, un ardei rosu…

-Aaa, tot eu să pun și să pregătesc…

Și aici s-a terminat visul meu. Că sunt Fan Branză, asta știu deja, dar nici chiar așa, să ajung să o visez? Sau poate nu brânza era mesajul visului, ci… Toni? Atunci, ce înseamnă când îl visezi pe Toni? Sau pe Toni Jr.?

Articol ce necesită elucidare, scris pentru Competitia SuperBlog2015

Fericirea dintr-o cană

Am primit multe cadouri de-a lungul timpului la aniversări, cu ocazia diferitor sărbători sau pur și simplu atunci când cineva dorea să-mi mulțumească pentru diverse servicii. Dacă stau să mă gândesc ce am primit la fiecare aniversare de exemplu, ei bine, m-a cam lăsat memoria căci majoritatea au fost lucruri care se consumă sau se demodează. Țin minte câteva parfumuri care m-au încântat cu mirosul lor însă după ce s-au terminat, duse au fost. Au mai existat cutii de bomboane (care nu au rezistat mai mult de 1-2 zile), bijuterii din argint (preferatele mele) care în timp și-au mai pierdut din strălucire și având atât de multe nici nu m-am mai ocupat să le ”revigorez”, flori care s-au ofilit după câteva zile sau au renunțat la lupta pentru ”supraviețuire” văzând că nu le îngrijesc așa cum trebuie, haine care în timp s-au uzat sau demodat și nu mai zic de bani care în secunda doi s-au evaporat și nu mai știu pe ce.

Cu toate acestea, am și câteva lucruri care au rezistat timpului și care îmi amintesc cu drag de persoana care mi le-a dăruit. Printre aceste lucruri se află câteva căni amuzante cu tot felul de mesaje ori imagini sau căni personalizate după ”chipul și asemănarea mea”.

Sunt omul cănilor, asta e drept. Îmi place să cumpăr de peste tot căni, iar atunci când merg în concediu pe undeva aduc familiei și prietenilor câte o cană cu imagini din locul unde am fost și câte un magnet de frigider. Eu ies destul de ieftin iar cel care le primește va avea mult timp (sau chiar pe viață dacă e grijuliu) o amintire de la mine.

Din punctul meu de vedere, o cană poate fi un cadou ideal, cu condiția să fie o cană de calitate, să transmită ceva sau să fie realizată într-o tehnică anume, cum sunt cănile handmade sau cele pictate manual. Parcă și aroma cafelei e alta atunci când o savurezi dintr-o cană specială, nu?

Pentru iubitorii de căni cu personalitate există MagazinuldeCani.ro, un magazin online unde poți găsi căni handmade (cu hăinuțe croșetate sau pictate manual), căni originale pentru iubitorii de cafea ori pasionații de ceai, căni cu mesaje pentru Crăciun, cu mesaje de dragoste, seturi de căni pentru copii și părinți, pentru iubitorii de animale sau diferite seturi ce pot fi oferite cadou.

De asemenea, tot aici poți găsi și o colecție de ceaiuri parfumate sau cafele aromate care merg de minune cu cănile deosebite de pe site.

Tu ești iubitor de ceai sau de cafea? În ce fel de cană îți savurezi lichidul preferat?

Articol scris pentru proba 10 din cadrul Competitiei Superblog2015

Parte din evoluție

Evoluăm pe zi ce trece.

Evoluăm ca oameni, tehnologie sau industrie prin noi cunoștințe și realizări, prin noi descoperiri și invenții.

Pentru că de la începutul lumii am tot evoluat, în mod sigur vom face asta și de-acum în colo. De la an la an se produc tot felul de schimbări, se descoperă tot felul de lucruri menite să ne facă viața mai ușoară, se inventează lucruri care în urmă cu câțiva ani erau doar la stadiul de scenariu pentru filmele SF. Ne-am obișnuit cu evoluția și dacă într-o zi un lucru pe care suntem obișnuiți să-l vedem ar dispărea, s-ar crea un adevărat haos… pentru moment, căci omul este inventiv și în mod sigur ar găsi alte soluții.

În proba 9 din Competiția SuperBlog 2015, bloggerii au fost provocați să se gândească la : ”Cum ar fi lumea dacă n-ar exista cauciucul?”

Pare ceva banal, însă lipa oricărui element din procesul de evoluție ar duce la cu totul alte rezultate, ar putea să ne întoarcă cu mulți ani în timp și indiferent de calea pe care am alege-o, nu am mai ajunge niciodată în punctul în care suntem astăzi.

Te-ai gândit vreodată în timp ce stăteai la coadă la casa de marcat în supermarket, la benzile transportoare de uz general care duc cumpărăturile până la casiera care scanează produsele? Aceste benzi transportoare le-au ușurat și lor munca dar și nouă. Cum ar fi să trebuiască să scoți pe rând produsele din coș în momentul în care ajungi la casa? S-ar fi creat cozi interminabile, ne-am fi plâns și mai mult de dureri de spate iar casierele ar fi fost prea obosite de munca pe care trebuie să o depună.

Folosite în centrele de livrare, industria alimentară, auto, tipografii sau agricultură, benzile transportoare îmbunătățesc astăzi productivitatea și siguranța angajaților, fiind o parte importantă din manevrarea materialelor.

Oare cum ar funcționa o lume în care cauciucul și în mod special benzile transportoare realizate din acesta nu ar exista și nu ar putea fi inventate? Ar funcționa probabil la nivelul secolului XVIII înainte să fi fost inventate, când efortul era depus de oameni și animale, nu de utilaje. Ar funcționa greu iar evoluția ar întârzia să apară deoarece toate descoperirile merg mână în mână iar evoluția e rodul descoperirilor care ne fac viața mai ușoară. Așa că, până și ”banalul” cauciuc e o parte importantă din evoluție, așa cum este și roata, focul, electricitatea, cerneala,  telefonul sau internetul.

Parte din evoluție sunt și cei de la Elastimpex România, care ne pun viața în mișcare prin gama de produse pe care o comercializează, de la benzi transportoare cu inserție textilă, benzi transportoare cu insertie metalica, benzi speciale, plăci tehnice din cauciuc sau covoare din cauciuc, la partea de service, vulcanizare și recondiționare tamburi.

Magie si vanilie

S-a lăsat cortina și toată lumea s-a ridicat în picioare aplaudând. Simt că mă trage cineva de mânecă. Încă nu-mi revin din cele văzute. E o senzație din aia aiurea ca atunci când fugi de ceva sau cineva prin vis și picioarele parcă nu vor să te asculte. Creierul meu refuză să creadă ceea ce ochii au văzut.

Mă uit în dreapta, prietena mea Oana îmi face semn să mă ridic.

-Ce-ai fată? Nu ți-a plăcut? Nu vezi că lumea e extaziată? îmi spune ea cu zâmbetul pe buze și ochii sclipind de încântare. Stai să vezi ce urmează după pauză, vine cel mai tare mentalist din țară, mai tare ca ală de la Românii au talent. L-am căutat pe internet, e bun tipul. Ăsta îți spune în secunda doi tot ce gândești.

Mă bufnește râsul. Cum să ghicească cineva tot ce gândesc?

Oamenii au terminat de aplaudat și fie s-au așezat pe scaune, fie au ieșit afară la o țigară. Mă așez și eu lângă prietena mea și o întreb:

-Auzi, da’ și mentaliștii taie femeile în două cum a făcut ăla de adineaori?

Oana începe să râdă. Nu știu ce i se pare atât de comic. Când vedeam tot felul de magicieni la televizor mă gândeam că sunt trucaje, că se mai oprește camera, se filmează din unghiuri care permit iluzii optice… dar să vezi în fața ta cum o despică pe una… brrr… mai ales din primul rând de scaune…

Nici nu știu când a trecut pauza, a venit prezentatorul apoi câteva numere la care nu am fost atentă pentru că eu căutam pe telefon explicația trucului cu femeia. La un moment dat simt că mă trage cineva de mânecă. Las telefonul, mă ridic în picioare, încep să aplaud și strig în gura mare:

-Bravo, bravo…

Mă uit în jur, toți stăteau cuminți pe scaune cu privirea la mine, inclusiv tipul de pe scenă care duce microfonul la gură și spune, încercând parcă să ma scoată din încurcătură:

-Mă bucur că sunteți atât de încântată de alegerea mea. Poftiți vă rog, scena vă așteaptă!

Ce naiba? Ce-am pierdut? Am dat doar un search pe Google să văd cum fac magicienii trucurile astea…

-Haideți vă rog, și publicul vă așteaptă… mă cheamă iar tipul pe scenă iar Oana mă împinge de la spate încântată de faptul că am fost aleasă.

Picioarele mi s-au făcut iar grele, parcă le târâiam după mine și mie mi se părea că nu înaintez deloc. Mă mai uit o dată în spate, lumea începea din nou să aplaude, dar de jos. Ajung pe scenă și îl întreb șoptit pe tip:

-Urmează să mă hăcui?

-Poftim? îmi spune el mirat.

-Mă tai în două cum a făcut colegul tău înainte, cu tipa aia?

-Aaa, nu. Stai liniștită. Eu sunt mentalist, nu magician.

Răsuflu ușurată. Nici măcar nu știu bine diferența dintre cei doi termeni dar dacă a zis că nu e ca ăla care taie, probabil că-i de bine.

Și-a început el numărul cu tot felul de chestii, mă punea să aleg cărți de joc, le ghicea fără niciun fel de problemă, făcea tot felul de giumbușlucuri cu monede, pahare, linguri, numere scrise pe hârtie, iar la un moment dat își ia o pălărie de magician în mână și o baghetă și anunță și ultimul act, senzația serii. Mă pune să scriu pe o bucată de hârtie numele unui parfum și ne spune că la sfârșit îmi va spune ce parfum am scris și chiar îl va face să apară în fața noastră.

Scriu: Parfum Mad Potion pe o bucată de hârtie, o pliez bine de vreo două ori să nu se vadă ce am scris și o bag în pălărie. Tipul pune pălăria pe masă și se apropie mult prea tare de mine. Începe să mă adulmece pe gât și parcă-i simt nasul atingându-mă. Ce naiba omule, se uită lumea, îmi vine să-i spun dar mă abțin să nu pic iar în ridicol.

–Vanilie tahitiană, mosc și bujor la vârf, vanilie Bourbon din Madagascar, mosc și petale de iasomie la mijloc și note de bază de vanilie mexicană, mosc și chihlimbar…

Mi se pare că a spus de prea multe ori vanilie și mosc dar recunosc ingredientele din noul parfum Katy Perry care într-adevăr abundă în vanilie și mosc, un parfum vesel și jucăus care reflectă latura fantastică a lui Katy Perry.

Se dă înapoi, ia pălăria în mână, o lovește cu bagheta și îmi face semn să bag mâna. Caut urechile iepurașului care iese de obicei din pălărie și în loc de iepuraș scot o pisică. Cei din sală încep să râdă. Probabil nici nu se așteaptă la ce va ieși după pisică, însă eu am prins ideea: tipul îmi reproduce magia făcută de Katy Perry în videoclipul de lansare a parfumului.

Bag din nou mâna în pălărie, scot niște zaruri, apoi o lună și un pumn de stele. Le pun pe toate într-o cutie de pe masa alăturată care dintr-o dată se desface, pereții cad în lateral și în mijloc rămâne într-adevăr noul parfum lansat de Katy Perry cu sticluța lui rotundă iar alături cutia neagră din carton împodobită cu buline.

Din buzunarul sacoului meu scoate bilețelul pe care am scris numele parfumului, chiar dacă eu l-am pus în pălărie la începutul numărului. Îl desface ușor și îl arată publicului. Toată sala e în picioare, iar eu din nou nu îmi mai simt picioarele de emoție. Știu că nu mă aplaudă pe mine, dar sunt și eu acolo. E ca și cum ar fi pentru mine. Mi-ar plăcea asta, așa că îi spun tipului:

-Învață-mă să fac și eu chestiile astea!

-Va trebui să stai mult în jurul meu, îmi spune el în timp ce mai face o plecăciune în fața publicului.

-Atâta timp cât nu te deranjează parfumul meu, voi sta cât mai aproape, îi răspund eu cu gândul la succes.

-E OK, atâta timp cât nu te deranjează nasul meu care te atinge pentru a nu simți cum îți bag în buzunar bilețelul pe care tu ai scris parfumul sugerat de mine când ți-am arătat pălăria și bagheta și m-am apropiat de tine mirosind a vanilie…

-Aaa, deci tu miroseai a vanilie de la început, am simțit eu ceva când am urcat pe scenă…îi spun eu confuză în timp ce încercam să zâmbesc pentru public.

Înainte de a se lăsa cortina, îi adresez o ultimă întrebare:

-Dar ce se întâmpla dacă eu nu mă activam la mirosul de vanilie sau nu știam detaliile din videoclip legate de magie, pălărie și baghetă și nu puteam fi influențată să aleg parfumul ăsta?

-E imposibil! Toată lumea îl știe. Vanilia e inconfundabilă. La fel și Katy Perry!

Articol scris pentru proba 8 din cadrul Competiției SuperBlog 2015

O poartă deschisă spre îndeplinirea viselor

Visezi să ai propria ta afacere, să nu mai depinzi de șefi și zile de salariu? Visezi să-ți poți permite un concediu în străinătate sau o mașină nouă? Visezi să-ți schimbi apartamentul cu unul mai mare sau chiar cu o casă? Visezi pentru copiii tăi ceea ce tu nu ai avut?

E timpul să te trezești! Visând nu vei obține nimic. Trebuie să faci TU ceva și dacă mai dormi mult s-ar putea ca cei care au avut aceleași vise ca tine să se fi trezit de mult la realitate și să ți-o fi luat înainte.

Dacă nu faci ceva, vei ajunge să te uiți la cei care au și să te întrebi: ”Oare eu de ce nu am noroc?”. Păi nu e chestie de noroc. Dacă vrei să ai, trebuie să faci ceva. Măcar încearcă. Sigur te pricepi la ceva. Sau ți-e mai bine să te trezești zi de zi, să mergi la același serviciu și să speri că într-o zi vreo mătușă îți va lăsa o moștenire care să-ți asigure bătrânețile? Vești proaste! Mătușile mai au și alți nepoți prin jur sau care apar atunci când e de împărțit vreo moștenire, așa că nu o să te alegi cu mare lucru.

Te-ai trezit? Acum uită-te în jur. Ce vezi? Oameni la fel de necăjiți ca și tine? N-ai vrea să fii deasupra lor? Sau poate vezi oameni mai înstăriți. Dacă ei au reușit, tu de ce nu ai face-o? Aaa, ai face-o dar nu ai cu ce să începi? Asta e doar o scuză. Îți trebuie doar curaj. De capital de obicei se ocupă băncile. Nu ai încredere în bănci? Păi de ce? Chiar dacă ești chibzuit, până vei strânge tu banii necesari pentru ceea ce îți trebuie, apar alte lucruri pe care să-i cheltui, dar dacă îți merge mintea poți începe cu ceva mic care în timp să crească și să-ți asigure tot confortul pe viitor. Ok, am înțeles, nu vrei să faci un credit la bancă pentru a te ”risca” într-o afacere care e posibil să nu meargă așa cum îți dorești dar ai putea să cauți ceva mai ”light” care să fie deschis nelimitat la îndeplinirea viselor tale.

Banca Transilvania oferă clienților săi programul de loialitate STAR Card atașat cardurilor de credit ale băncii. Poți opta pentru un card STAR Forte, un card de credit care se emite gratuit și de pe care poți împrumuta de cel mult 5 ori venitul tău lunar. Este un card de cumpărături pe care îl poți folosi atât la cumpărăturile pe internet cât și în magazinele partenere din țară cum ar fi: Proges, Media Galaxy, eMAG, Plafar, Eximtur, Flanco, PC Garage, Benvenuti sau Cărturești. 

Eu mi-am făcut un astfel de card anul trecut înainte de Black Friday în ideea că vor fi atât de multe oferte încât economiile mele nu vor face față și de atunci l-am tot folosit, mai ales că primesc extrasul lună de lună pe mail și nu există costuri la utilizarea cardului la comercianți. În plus, pentru toate cumpărăturile primești puncte STAR cadou pe care le poți folosi tot la cumpărături în magazinele din programul STAR. Sigur ai văzut și tu sigla programului în magazinele din care faci cumpărături, eu am văzut-o chiar azi în Noriel, unul din magazinele mele preferate unde intru destul de des cu cel mic.

Dar să-ți zic ce aș face eu dacă de exemplu aș dispune de vreo 5,000 Euro pe cardul ăsta, și posibilitatea de a cumpăra în rate fără dobândă de la magazinele partenere STAR.

În primul rând mi-aș cumpăra un aparat foto profesionist, un DSLR în mod sigur. Aș face niște cursuri de fotografie (e și asta o artă, experiența mea în pozat mâncarea nu prea e suficientă) și aș cumpăra câteva accesorii pentru decoruri. Apoi aș începe să vorbesc cu prietenii să le pozez copiii, animalele, evenimentele din familie sau ce mai vrea lumea să păstreze ca amintire. Bineînțeles că la început aș face-o pe sume infime, gen de-o pizza și-o strângere de mână dar vin apoi prietenii prietenilor și prietenii prietenilor prietenilor și tot așa. Îmi rămân bani și de mers în concediu și exersat arta fotografică și încet-încet îmi fac un portofoliu pe care să-l arăt și viitorilor potențiali clienți, banii încep să curgă, pot lua și o cameră video și îl iau și pe bărbată-miu să filmeze pe la nunți și cumătrii.

Asta e așa, o idee la rece cu ceva ce mi-ar place mie, dar tu caută ceva care să te pasioneze. De exemplu poți investi în tot felul de materiale și să creezi ceva pentru copii, îți poți face chiar și un magazin virtual în care să-ți vinzi creațiile, poți face prăjituri de casă pe care să le vinzi, iți iei o mașină de cusut și coși ceva dacă te pricepi, sau poți să te simți bine, să vizitezi locuri minunate, să-ți iei telefonul dorit sau să-ți renovezi locuința.

Ai o mulțime de posibilități.

Tu ce ai face cu 5,000 Euro?

Articol scris pentru Proba 7 din cadrul Competitiei SuperBlog2015

Biroul meu de clasă A

Nu credeam că frigul o să vină atât de devreme. Nici măcar nu e noiembrie și deja mi-am scos de la naftalină geaca și ghetele de iarnă. Afară e încă întuneric, semn că ziua s-a scurtat, noaptea e mai lungă iar eu trebuia să dorm mai mult… Serviciul e serviciu totuși și chiar dacă pare că mă trezesc cu noaptea în cap, ora la care încep programul de lucru nu se schimbă în funcție de anotimp. Scot telefonul din buzunar să văd dacă m-am încadrat în timp. Mai am 10 minute. Grăbesc pasul și în sfârșit ajung în fața interfonului. Cotrobăi prin buzunarele de la geacă după cartela de interfon și îmi dau seama că iar am uitat să o scot din geantă și să o țin la îndemână. Mă ghemuiesc în fața ușii, îmi pun geanta pe genunchi, îi deschid fermoarul și încep să caut pe bâjbâite. La câte am în geanta asta, sigur se face lumină până o găsesc. Era bine dacă aveam o lumină de veghe în fața ușii, dar de unde? De când cu optimizarea consumului de energie în firmă, toate consumurile sunt pe minim și asta se vede semnificativ la facturile lunare. După câteva minute o găsesc. O iau bucuroasă, o trec prin cititor și ușa se deschide. Pătrund în casa scărilor.

Ooo, căldurică… Un senzor de mișcare activează un bec care se aprinde brusc și îmi dau seama că totuși nu văd bine. Aaa, mi s-au aburit ochelarii. Îmi deschid geaca și îi șterg de cămașă, nu mă mai risc să caut din nou în geantă ceva de șters. În dreapta mea mă ating de caloriferul de pe casa scărilor. E cald. Au pornit ăștia centrala. E bine. În oraș de-abia au început zilele trecute să facă probele pentru căldură. Stăm bine. Oricum, trebuie să fii eficient la serviciu și fără un pic de căldurică, îți cam tremura degetele pe tastatură. Nici randament nu mai dai căci stai toată ziua cu mâinile lipite de câte o ceașcă caldă de ceai sau cafea. Urc primul nivel și ajung în fața ușii biroului.. Noroc că nu am băgat cartela de interfon în geantă căci e legată de cheile de la birou. Intru în birou, beznă totală. Dar călduț. Caut întrerupătorul pe perete după ledul roșu, aprind luminile și privesc spre sala micuță cu birouri. Ușa care dă spre biroul șefului e închisă. Iar am ajuns prima. Apăs butoanele ON/OFF de la prelungitoarele la care sunt conectate calculatoarele și îl deschid doar pe al meu. Numai bine până mă dezbrac și îmi fac cafeaua se pornește și calculatorul. E cam vechi și cred că mai trebuie curățat la cum huruie, dar încă își face treaba. Oare or exista și la calculatoare clase de eficiență energetică cum avem la locuințe și electrocasnice?

Nu mă așez bine la birou că apare șeful.

-Neața.

-Neața.

În sfârșit vede și el cât sunt de punctuală. Se închide în biroul lui și mă sună pe centrală de acolo. De parcă nu putea să ma strige. Dar na, nu era profi. Trebuie să-i mai fac încă o dată instructajul. Ori suntem economi, ori …

-Să-mi pregătești actele pentru închirierea spațiului renovat din centru.

-Le-am pregătit de ieri, am scos și certificatul energetic, îi răspund eu bucuroasă că în sfârșit i-am luat-o înainte cu ceva.

-Ce certificat energetic? Ăsta nu se dă atunci când vinzi ceva? Noi închiriem, nu vindem…

-Vin în birou și-ți explic, îi spun eu și pun telefonul în furcă. Îmi iau mapa cu contractul de închiriere, certificatul energetic și notițele scoase de pe internet privind certificatele de performanță energetică.

Mi-am făcut bine temele așa că încep să-i turui despre spațiul pe care doream să-l dăm în chirie căruia tocmai îi expirase certificatul energetic și că astea se reînnoiesc o dată la 10 ani. Noroc că anul ăsta s-a făcut și reabilitarea termică a clădirii, s-au înlocuit geamurile vechi cu termopane și s-au pus peste tot becuri cu LED iar astfel,  auditorii energetici de la Enermed Impex ne-au eliberat după auditul energetic un certificat pentru clasa energetică B față de clasa E cât aveam în anii trecuți și că astfel putem obține și un preț mai bun la închiriere.

-Păi și de ce nu ne-au dat A cum avem aici? mă întreabă el, vrând parcă să-mi găsească nod în papură, din moment ce eu m-am ocupat de problema asta.

-În mod sigur pentru că nu ne încadrăm. Există și clădiri noi care nu se încadrează chiar dacă sunt construite după toate normele. Certificatele astea nu se referă doar încălzire, ci și la apa caldă, ventilație și iluminat iar o performanță energetică bună este echivalentă cu reducerea cheltuielilor până la un anumit grad. S-au dat o serie de recomandări ce pot fi puse în practică și dacă o să le urmăm, putem trece la A dacă ții neapărat.

Doar prețul l-a mai interesat și când i-am spus că am obținut un certificat energetic ieftin datorită inspirației de a intra pe www.avizez.ro, m-a lăsat să mă întorc în biroul meu.

Din încăperea alăturată încep să se audă voci, semn că au ajuns și colegele mele. Mă duc la ele să-mi văd de treabă căci în birou la șeful, chiar dacă e cald, mă trec fiorii ori de câte ori intru.

Articol scris pentru proba 6 din cadrul Competiției SuperBlog2015.

Personalizeaza-i!

Când vine vorba de îmbrăcăminte, eu sunt genul mai sport. Mă simt mult mai bine într-o pereche de jeanși și un tricou decât într-o rochie, chiar dacă teoretic unei femei îi stă mai bine în fustă decât în pantaloni. Există și momente când un eveniment cere sau impune o anumită ținută și atunci mă conformez însă, de cele mai multe ori mă îmbrac așa cum vreau. Asta nu înseamnă că îmi place orice tricou și că îl îmbrac pe primul care îmi cade în mână. În primul rând, atunci când le cumpăr le aleg cu grijă în funcție de material și mesaj. Dacă la material de obicei e bumbac, la mesaj lucrurile devin mai complicate pentru că de obicei îmi plac tricourile personalizate cu tot felul de imagini și texte haioase sau inteligente. Tricourile simple nu îmi spun nimic, e ca și cum ai ieși nemachiată din casă, îmbrăcată cu prima haină ieșită în cale în speranța că  nu te va observa nimeni în drumul tău.

Cu tricourile personalizate e o altă poveste. Un tricou haios va atrage priviri și va stârni zâmbete, un tricou cu un mesaj inteligent va stârni curiozitate iar unul cu un mesaj social va ridica întrebări. Printre tricourile preferate din garderoba mea sunt tricouri cu mesaje de genul: Intelligence is SEXY; Wild at HEART; CHOCOLATE is the answer no matter what the question is; iar pentru vara viitoare intenționez să-mi comand online câteva tricouri  cu mesaje gen: Mamele de băieți sunt cele mai tari; Nu le știu pe toate, doar mă prefac; Diseară sunt singură (în bucătărie); Salvează Planeta/Stinge lumina;

Ți se pare ciudat să-ți cumperi singur un tricou personalizat care să spună ceva despre tine sau nu știi ce să alegi? Atunci distrează-te făcându-le cadou celor apropiați! Tricourile personalizate sunt cea mai interesantă, ieftină și inspirată idee de cadou. Și mai frumos, poți găsi tricouri personalizate online în magazine de tricouri care sunt specializate pe așa ceva.

Ca și sursă de inspirație, poți arunca un ochi pe site-ul Tshirts.ro, numai ai grijă să nu-ți crească dioptriile de la modelele pe care le vei găsi aici. Trebuie să ai grijă în ce categorie cauți, pentru că există Amuzante, CoolDesign, Calculatoare, PartyTime, Sport, Sigle dar și Ilegale sau Sex.

Dacă-l analizez pe bărbată-miu, majoritatea tricourile personalizate pe care le are, le-a primit cadou de la colegi și prieteni cu o imaginație ”debordantă”. Nu știu dacă toți bărbații se gândesc la bere și sex, însă toate tricourile primite sunt de genul: Schimb nevastă contra bere, Save water, drink more beer, I love sex, Lord of the drinks și alte asemenea.

Tu ce ai vrea să scrie pe tricoul tău?

Articol scris pentru proba 5 din cadrul competiției SuperBlog 2015.

Bărbații și epilarea

Mare meci în Liga I cu Steaua în Campionat. Bărbată-miu își face apariția la ușa cu trei prieteni cu care urma să vadă meciul, toți îmbrăcați corespunzător în șort și tricou. Îi poftesc frumos în living și ca o gospodină ce sunt, îi întreb ce doresc să servească, enumerându-le ce am pregătit pentru seara respectivă.

Bineînțeles că m-am pregătit degeaba cu tot felul de mâncăruri (pifteluțe, salată, biscuiți dulci și sărați – asta m-am gândit eu că ar merge la un meci de fotbal) că ei tot bere și alune au cerut. I-am lăsat să se desfășoare în living în fața televizorului și eu m-am retras la bucătărie să-mi văd în continuare de farfuriile mele, așa cum mi-a spus bărbată-miu că au făcut și celelalte soții când au fost să vadă alte meciuri la unul și la altul.

Nu prea sunt eu mare microbistă însă atunci când trăiești în casă cu un împătimit al fotbalului, inevitabil mai tragi câte un ochi la ce se întâmplă sau măcar te faci interesată atunci când îți vorbește de clasamente, transferuri, reguli de joc și alte asemenea.

Curioasă din fire, am lăsat ușa de la bucătărie între-deschisă să mai aud și eu ce se întâmplă și ce mai vorbesc băieții când se întâlnesc doar ei și cred că nu-i aude nimeni. În timpul meciului n-am descoperit mare lucru, ei fiind mai mult concentrați pe onomatopee, înjurături și critici când la adresa echipei favorite, când la adresa adversarilor. La pauză însă, îl aud pe unul din băieți întrebându-l pe un altul:

-Băi, da’ tu te epilezi pe picioare ca muierile?

Și de aici a început o adevărată dezbatere despre epilatul la bărbații. Cel cu pricina, susținea sus și tare că asta e noua modă, bărbații trebuie să fie la fel de îngrijiți ca și femeile și că epilatul (nu doar pe picioare) ține de igienă, respect de sine și estetică. Ceilalți îl ascultau și din câte mi-am dat eu seama nu prea îi dădeau dreptate. Părerea generală era că bărbatul trebuie să fie bărbat fără epilat, să se vadă părul de pe piept și picioare și să aibă grija doar de alte zone care nu sunt expuse privirilor. Pe mine mă bușea râsul în bucătărie și mi-am adus aminte de o discuție avută cu colegele în camera de cămin când tot așa vorbeam despre epilatul la bărbați și toate eram de părere că o piele fină este mult mai atractivă decât una păroasă, indiferent că e vorba de bărbați sau femei.

Când discuția s-a mutat spre partea feminină și toți își dădeau cu părerea despre cum le place lor să fie femeia (același răspuns la toți, clar – pielea fină) nu am mai rezistat și am ieșit din bucătărie cu o pungă de alune (chipurile pentru a realimenta bolurile cu alune) și m-am băgat în discuție. Din una în alta, am ajuns să vorbim despre tot felul de metode de epilat și în special despre epilarea cu ceară. Majoritatea erau familiarizați cu termenii, soțiile lor folosind această metodă însă la modul profesionist (la salon) și chiar i-am simțit indignați că nevestele trebuie să meargă lună de lună și că se cam duc banii, mai ales că dacă te-ai învățat să mergi la salon pentru epilat, te duci și pentru manichiură și pedichiură, mergi mai des și la cosmetică și coafor și tot așa, că doar îți intră în sânge. În cele din urmă, nu știu cum de mi-a scăpat, dar am concluzionat cu ceva de genul: ”eu cred că vouă vă e frică de epilarea cu ceară, de asta nu o faceți. Ați auzit că e dureroasă și gata, l-ați luat pe NU în brațe și preferați să credeți că e mai OK să nu faceți nimic în această privință decât să ne întrebați cum ne-ar plăcea nouă și să faceți ceva în direcția asta. Eu cred că bărbații sunt niște pămpălăi și dacă ar fi posibil ați fugi în brațe la mămica la prima zârietură!”

Vai Doamne, ce am spus? În secunda următoare am realizat că risc să-mi pun în cap masculii din living și dau să mă ridic când unul din ei îmi spune:

-Eu nu-s pămpălu, ce naiba! Acuma mă epilez dacă vrei să vezi cât de rezistenți sunt bărbații.

Hopa, i-am atins orgoliul, dar parcă mi-a revenit inima la loc. Bărbată-miu îmi face semn să plec și îmi zice să-mi văd de treaba mea, dar eu mi-am amintit că am în baie un kit pentru epilat nou-nouț pe care l-am câștigat la un concurs și pe care nu l-am folosit încă tocmai pentru că îmi era frică de durere și încă nu venise timpul să mă despart de epilatorul meu drag.

Ce a urmat, e lesne de imaginat. Am adus kit-ul, am încălzit ceara, am aplicat, am smuls fără milă, țipete înfundate pline de orgoliu, râsete din partea celorlalți, două picioare fine ca de domnișoară și promisiunea că toți își vor întreba soțiile acasă: ”cum îți place dragă, cu păr sau fără păr?”

*** Articol scris pentru proba 4 din cadrul Competitiei SuperBlog2015

Tu ce fel de ștampilă ești?

Dacă mâine ne-am transforma cu toții în ștampile, tu ce fel de ștampilă ai fi?

În mod sigur ai văzut măcar o dată în viață o ștampilă: pe o factură, chitanță, contract, plicuri ori folosită la personalizarea coletelor, tricourilor, ambalajelor sau pliantelor. Dacă nu te-ai gândit până acum la asta, poți face un exercițiu de imaginație. Pe site-ul celor de la Colop găsești tot felul de modele pentru ștampile și astfel poți personaliza orice ștampilă după bunul plac și nevoie.  Nu se știe niciodată când ai putea avea nevoie de o ștampilă, nu?

Dacă mă întrebi pe mine, eu sunt ”CONFORM CU ORIGINALUL” și asta pentru că sunt leit taică-miu, un om plin de calități dar pe care le arată doar oamenilor speciali. Nu lasă pe oricine în jurul său și e de ajuns să-l calci pe coadă că imediat își arată colții la tine; din fericire nu durează mult starea asta și se transformă repede într-o pisică blândă. Este extrem de înțelept și știe mereu să-ți dea un sfat bun dacă ai nevoie, e răbdător și uneori cei din jurul lui cred că e prea moale, însă în mintea lui totul e calculat iar rezultatul îi dă întotdeauna fără virgulă 😉

Mi-ar plăcea totuși să fiu o datieră, o ștampilă din aia care atunci când o aplici îți afișează data în care ești (asta dacă nu uiți să o reglezi în fiecare dimineață). Ar fi perfect dacă mi-ar spune și ce zi a săptămânii e căci am o mare problemă cu asta, nu că nu aș ști zilele săptămânii, doar că mereu am impresia că sunt în altă zi. Singura zi pe care nu o încurc niciodată e LUNI. După două zile petrecute acasă, lunea știu în mod clar că e cea mai aglomerată zi atât la serviciu unde am de procesat tot ce s-a întâmplat de vineri până duminică inclusiv, cât și acasă unde se adună rufe de spălat, frigiderul e gol, în casă e dezordine după două zile de joacă și împrăștiat jucării de cel mic. Joia în schimb, am mereu impresia că e vineri. Poate că sper să se termine săptămâna mai repede sau poate că mă ia oboseala prea din timp…

De sintagma: ”În cât suntem azi?” nici nu mai zic. Acu mi-ai spus, acu am uitat: ”În cât spuneai că suntem?”. Noroc cu telefonul că pot să verific mereu data. Dar dacă eram o datieră, imediat mă ștampilam pe o foaie de hârtie și știam cu exactitate. Dar asta e, nu suntem niciodată ceea ce am vrea să fim…

Articol participant la proba 3 din Competitia SuperBlog2015

Elena Cosânzeana

Vă mai amintiți de Ileana Cosânzeana, frumoasa din basmele mitologice românești? În copilărie, dacă mă întreba cineva ce vreau să devin când voi fi mare, îi spuneam că vreau să devin prințesă ca Ileana Cosânzeana. Pe vremea aceea mi se părea cel mai tare personaj din toate poveștile în care apărea pentru că era mereu descrisă ca fiind foarte frumoasă, harnică, curajoasă, iubită de toți, înconjurată de multă lume, mereu salvată când dădea de un necaz și cu un păr de invidiat. De păr cel mai mult se lega mama mea care îmi pieptăna părul înainte de culcare și îmi spunea povești cu Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana (multe cred că le mai și inventa căci după ce am crescut și am început să citesc, nu am mai găsit în povești aventurile povestite de ea). și mereu punea accentul pe părul frumos ondulat, mătăsos, lung și îngrijit al Ilenei Cosânzeana în timp ce eu mereu mă plângeam că nu îmi place părul lung, că mă trag de cap când mă pieptăn, că aș fi vrut să am părul drept, nu ondulat și cu volum și tot așa…

Țin minte că îmi povestea mama cum își îngrijea ea și fetele de vârsta ei părul cu ceai de urzică, frunze de nuc, apă de ploaie și săpun de casă în loc de șampon și că nu exista placă de păr sau ondulator, ci doar ”moațe” făcute din cârpe pe care se rulau încet șuvițe de păr pentru a face bucle. Dar cred că nici nu se confruntau cu atâtea probleme capilare cu câte ne confruntăm noi, de la căderea părului, la sebum, mătreață, fire rebele sau arse…

Dacă Ilenele foloseau ce găseau prin casă, grădină sau ce le oferea natura în starea cea mai pură, Elenele din ziua de azi apelează la tot felul de trucuri precum Gerovital Tratament Expert  pentru un păr frumos și sănătos și poate peste zeci sau sute de ani când se vor scrie povești cu Elene Cosânzene, în ele vor fi menționate lucruri de genul:

”Bogdan i-a dat LIKE tuturor fotografiilor postate pe Facebook, vrăjit fiind de volumul și strălucirea părului ei drept ca militarii în Ziua Jurământului, de un negru intens. E drept că printre fotografiile cu ea mai existau și unele cu mâncarea gătită de ea (semn că e mare gospodină), cu produse românești de calitate cu ar fi balsamul pentru volum sau șamponul regenerant de la Farmec (probabil pentru a arăta și prietenelor ei ce a folosit de are un păr atât de frumos), sau capturi din PixWords, jocul momentului prin care arăta că e o tipă inteligentă din moment ce a trecut de la Candy Crush la un asemenea joc.”

Multe ar mai fi de spus despre Elena Cosânzeana modernă (fosta Ileana de pe vremea basmelor) însă un lucru e cert pentru mine: dacă nu-mi stă bine părul nici nu stau la poză. Păi cum să mă vadă tot Facebook-ul cu părul aiurea? Până nu pun și eu mâna pe ce folosesc Cosânzenele astea moderne pentru păr de le stă atât de bine, nu mă las fotografiată. Cine știe ce povești s-or mai scrie și despre mine peste ani?

Articol scris pentru proba 2 din cadrul competiției SuperBlog 2015